Steaua, direct în Liga 2? Declarația prin care Lăcătuș „a dat alarma”: „Și dacă sărim peste Liga 3?”. „Fiara”, mesaj clar pentru Gigi Becali: „De-aia n-o să mai pot dormi la noapte!”

Steaua, direct în Liga 2? Declarația prin care Lăcătuș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua mai are trei zile până la derby-ul cu Rapid, de pe Arena Națională, vânează un record istoric în fotbalul mondial, iar Marius Lăcătuș (50 de ani) lansează, în premieră, o ipoteză foarte, foarte interesantă.

Din momentul în care s-a alăturat proiectului Ministerului Apărării Naționale, „Fiara” nu a vorbit decât despre cum își dorește ca Steaua să promoveze an după an și să se întoarcă pe prima scenă a fotbalului românesc, dar, miercuri seară, discursul directorului general din Ghencea s-a schimbat puțin, iar șeptarul de legendă a anunțat că sunt unele șanse ca echipa sa să evite o confruntare cu FCSB 2 în Liga 3.

Cum Gigi Becali a declarat în mai multe rânduri că o să se folosească de echipa a doua a celor de la FCSB, care joacă în Liga 3, pentru a bloca drumul rivalilor de la Steaua spre prima ligă, Lăcătuș a fost întrebat ce părere are despre o astfel de confruntare. A fost momentul în care fostul mare atacant a susprins și a început să vorbească despre un scenariu prin care Steaua „sare” peste Liga 3 și e primită direct în Liga 2, după modelul CS U Craiova: „Nici nu știu pe ce loc e echipa a doua a FCSB-ului în Liga 3. Și dacă noi facem un pas și sărim peste Liga 3 și ajungem în Liga 2? Craiova a fuzionat cu cineva? A ajuns direct în Liga 2! Se poate întâmpla orice la noi. Nu am discutat ce se va întâmpla în cazul în care nu promovăm. Obiectivul e clar, nu cred că putem să ratăm promovarea”, a spus Lăcătuș, la Digi Sport, înainte să transmită că nu se teme de Gigi Becali și strategiile puse la punct de acesta: „Credeți că nu o să pot dormi la noapte și o să mă gândesc ce jucători trimite Gigi Becali la echipa a doua? Nu trebuie să dorești răul altuia”.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×